Vremuri  |  Formația  |  Opera  |  Galeria  |  Shop  |  Interactiv
anii 60  |  anii 70  |  anii 80  |  anii 90

1971 Ceaușescu, întors foarte impresionat dintr-o vizită în Coreea, impune niște legi noi menite să oprească importul de influență vestică. Convins fiind că folclorul de tip nou reprezintă expresia cea mai sinceră si valoroasă a spiritului poporului român, impune ca toate ramurile artei să se inspire din acesta. Folclorul de tip nou era cea mai rușinoasă formă a umilinței și lingușirii unor artiști fără șira spinării, ce preluau teme folclorice celebre, punînd texte de laud㠔conducătorului cel mai iubit". În situația aceasta, în care o țară întreagă era paralizată pentru că artiștii erau luați pe nepregătite, Nicolae Covaci profită de moment și cu toata opoziția membrilor formației din acea vreme, schimbă radical stilul, producînd pentru prima oară în istoria muzicii românești o sinteză organică și convingătoare a muzicii străvechi, de datini și ritualuri precreștine cu groov-urile și instrumentațiile moderne tipice muzicii rock.

Acest gest de nesupunere nu a fost foarte apreciat de către autorități, care s-au grăbit să cenzureze, să taie și să scurteze toate producțiile PHOENIX. Toate discurile scoase în acei ani 1970-1976 au fost supuse unor puricări și trunchieri dure, dar ceea ce a rămas a fost încă îndeajuns de calitativ și totodată incendiar, încît să creeze o adevărată noua mișcare în muzică.

Formația concepe o operă rock bazată pe legenda Meșterului Manole. Cenzura confiscă manuscriptul. Formația înregistrează piesa de baza, "Meșterul Manole" și alte două melodii și produce un Maxi-Single cu același titlu.

Tot în același an PHOENIX participă cu succes la două festivale internaționale de amploare : "Bratislawska Lyra" în Cehoslovacia și "Festivalul internațional de la Sopot", Polonia.

Primul LP scos după trei sferturi de an de muncă și după o documentare profundă în domeniul datinilor și obiceiurilor pagîne s-a intitulat "Cei ce ne-au dat nume", conținînd un ciclu al anotimpurilor cu cîntece și jocuri prelucrate și compoziții originale inspirate din acest folclor. Discul s-a vîndut în număr de cîteva sute de mii de bucăți, confirmînd corecta orientare a formației și aderența fanilor la această nouă formă de protest artistic.

Stilul se cristalizează, prelucrările de folclor sînt înlocuite de acum cu piese originale compuse în stilul acelei sinteze folclorice-rock ce caracterizează de acum repertoriul formației. Colaborarea cu cei mai buni poeți ai țării își face și ea efectul, calitatea textelor este excelentă, de altfel ca și inconfundabilele compoziții.

Următorul disc produs în 1972 se intitulează "Mugur de fluier", titlu cu o semnificație metaforică deosebită.

În iarna aceluiași an formația se retrage în munți, unde rămine timp de trei luni, perioadă în care se pun bazele operei rock "Cantafabule", inspirat din semnificația mitologică a animalelor din fabule și legende. Discul dublu înregistrat în primăvara anului 1973 este cea mai complexă și evoluată lucrare a formației PHOENIX. Discul s-a vîndut de la început în număr de peste 500.000 de bucăți.

1974 are loc giganticul concert de la Sarmisegetuza Dacica, unde formația PHOENIX cîntă acompaniată de "Dubașii din Brănești", concert filmat de televiziunea română, dar cenzurat apoi, apariția formației PHOENIX pe ecran fiind interzisă.

1975 Covaci este luat la poliție și timp de două săptămîni interogat zi de zi în urma unor acuzații false. Ca reacție Covaci renunță la cetățenia română.

1976, sătul de teroare, Covaci pleacă în Olanda și se stabilește la Amsterdam.

1977 Covaci se reîntoarce în țară și își scoate toată instalația de sunet ce se acumulase timp de ani de zile. În boxele "Marshall" cu difuzoarele scoase, închide membrii formației și cu riscul propriei vieți îi scoate din țară și îi aduce în Germania unde se stabilește noul sediu.

Formația stabilită în Germania, după un frumos succes de început se dizolvă, membrii formației căutînd fiecare un succes personal. Krauser, Kappl si Lipan au încercat să se afirme sub numele de "Madhouse".